Castigator concurs Libris :)

Hei :) 

Ok,am terminat de citit toate creatiile primite,in total au fost 9 compuneri si o poezie,deci am avut de unde alege ! 

Unii nu prea au inteles regulile,adica am primit poze cu anotimpul toamna de pe net,dafuq ?!

Asa puteam participa si eu la un concurs de genul si cautam o poza de pe net,sorry guys,dar nu se face asa.

In al doilea rand,au fost si unele compuneri copiate cu "nerusinare" de pe net,nu dau nume,ca se stiu ei.

Mi-a lasat un gust amar,pe bune acum ?! daca tot va bagati intr-un concurs de genul,macar fiti 

capabili sa faceti o compunere scurta,cu ideile voastre,goddamit :( !

----------------------------------------------
Multumiri librariei online Libris.ro pentru acest premiu !

Mai jos aveti compunerea castigatoare :) - 

Rucsi felicitari,mi-a placut foarte mult compunerea,si meriti cu desavarsire acest premiu.!

M-am regasit foarte mult in cuvintele spuse de tine.Bravo !!!

Astept datele tale la : book.whisperer@yahoo.com

       Stropi de toamnă

Septembrie, octombrie, noiembrie...trioul perfect. O combinație de culori liniștitoare, dar și înfricoșătoare, depinde din ce punct privești problema.  Răsăritul și apusul sunt într-o antiteză continuă, iar miresmele îmi îmbată simțurile. Adierea vântului îmi întoarce șuvițele rebele ale părului meu roșcat. Inspir adânc...draga mea toamnă, ești aici.

Banca din parcul de lângă lac este liberă. O să-mi conturez existența urmatorelor ore pe ea. Mă îndrept rapid și îmi așez fundul pe scândurile ei, care au ținut atâția îndrăgostiți și care a auzit multe certuri.  Cerul se înalță deasupra mea, iar norii de pe el creează nunațe de gri superbe, mirifice, efemere. Sper să plouă.

Dorința mi-a fost îndeplinită în cel mai scurt timp posibil. Stropii îmi atingeau ușor obrajii roșii. Tunetele și fulgerele îmi liniștesc sufletul, întunecat de atât de multă suferință.  Lacrimile încep să-mi curgă...ce bine că plouă, așa nu va ști nimeni că plang.  Firul epic al vieții mele se derulează în fața ochiilor mei: toate momentele care au avut o importanță pozitivă sau negativă asupra existenței mele dificile, toate îmi veneau în cap, își făceau loc pe retina mea, la fel ca un film care a primit sute de premii.

Tu...tu erai prezent în toate imaginile posibile.  Chipul tău apolinic își făcea loc în amintirile mele, iar sentimentele reveneau asupra mea, la fel cum un val  lovește malul. Am avut nevoie de iubirea ta mai mult decât orice în lumea aceasta, iar tu...visător anonim, nu mi-ai oferit nimic...absolut nimic. Un vid complet a pus stăpânire pe ființa mea, așa că mai bine trec în neființă. Ți-ai lăsat amprenta asupra vieții mele, la fel cum toamna își revarsă frunzele pe aleea din fața casei mele. Am vorbit prea mult despre tine, suflet uitat, mai bine vorbesc despre toamnă, este mult mai importantă și blândă ca tine.

Apogeul toamnei este în fiecare zi care mă face să zâmbesc, fiecare zi în care ploaia și vântul își reunesc forțele pentru a curăța ura și dorința oarbă de răzbunare din sufletul și ființa mea.  Vremea răcoroasă îmi face sângele să-și încetinească drumul prin vene și capilare, iar bătăile inimii încetinesc direct proporțional cu aceasta. Legea sufletului meu intră în contact cu decretul toamnei, iar zilele însorite rămân o amintire plăcută de pe plafonul ideologiei transformate în fapte, acțiuni, care își au rostul mai târziu, în altă toamnă efemeră.

Iubirea mea pentru toamnă este una simplă, reciprocă. Ea, toamna, își face loc subtil în camerele inimii mele, mai exact în ventriculul drept, acolo își duce în spate existența melancolică și nostalgică. Razele sanvinge sunt transferate în ventricul și transformate în stropi, picuri de realitate care duc la cea mai înaltă calitate viața. Viața mea melancolică și tristă...la fel ca toamna, iubita mea toamnă.

Nimeni nu înțelege de ce iubesc atât de mult toamna, așa că o să explic, simplu: doar ea nu m-a făct să sufăr, ea este exact ca mine, trăim după aceleași principii, și revenim de fiecare dată cu forțe proaspete, gata de o nouă bătălie cu noi înșine, iar cine nu și-a dat seama înca de frumusețea acestui anotimp, ar trebui să o facă.

Toamna îmi este tatuată în ființă, în suflet, în trăiri și în orice gând trecător care-mi traversează lobii...nimic nu mă face mai fericită decât o ploaie rece, un vânt și mai rece și niște tunete metite să mă trezescă la realitatea dureroasă și clădită pe suferințele mele nebune.

Uff...s-a făcut târziu. Ar fi mai bine să părăsesc banca care mi-a fost sfetnic , îndrumător și veșnic prieten, la fel ca toamna, draga mea toamnă.