miercuri, 27 iunie 2012

Surprizele de miercuri ! :)


ETERNAL STARLING, volumul I din trilogia EMBLEM OF ETERNITY de Angela Corbett,
în portofoliul LEDA
„Dragostea este simbolul eternităţii. Ea anulează orice noţiune a timpului, şterge orice amintire a unui început, orice teamă de  sfârşit.” – Madame de Staël
O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu-i poate despărţi
Evie Starling a dus o viaţă relativ lipsită de evenimente, ieşind cu prietenii, pălăvrăgind despre băieţi şi conducându-şi Mustangul din 1966. Totul se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a merge la colegiu şi când cunoaşte doi bărbaţi misterioşi.
Timp de secole întregi, Alex Night şi Emil Stone tânjiseră după Evie – dar fiecare dintre ei are propriile sale motive pentru a-şi dori să fie cu ea.  Când amândoi susţin că reprezintă sufletul ei pereche şi îi vorbesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul alta decât cea care credea că este.
Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unei bătălii seculare dintre Societatea Amarantină – protectorii de suflete – şi Rezistenţa Daevos – distrugătorii de suflete. Cu un trecut pe care nu şi-l înţelege şi un viitor plin de primejdii, Evie trebuie să decidă în cine poate avea încredere.  Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o doresc pe Evie, iar sufletul ei va ajunge miza într-o luptă eternă, dusă pe viaţă şi pe moarte.
„Eternal Starling vă va emoţiona, purtându-vă printr-un periplu de pericole, conspiraţii şi o dragoste cu adevărat eternă.”  – Aprilynne Pike
„Un debut uluitor, având în prim-plan o eroină puternică, după care vor tânji toţi tinerii cititori, şi doi eroi romantici, după care toate fetele vor fi leşinate.” – Jennifer Murgia
Eternal Starling este o superbă poveste de dragoste. Paginile ei sunt pline de o mitologie unică, o iubire fascinantă şi doi bărbaţi după care veţi fi înnebunite. Mă bucur că nu sunt eu Evie, pentru că n-aş putea să aleg între ei!” – Lani Woodland

8 comentarii:

black angel spunea...

Aceasta carte mi-a atras atentia din primul moment in care am vazut coperta(pe care o ador)iar descrierea imi pare foarte interesanta:)
Abia astept sa apara...

Unknown spunea...

Cat ma bucur ca Leda nu conteneste cu surprizele placute. Ador zilele de miercuri!

Ştefana Alexandra spunea...

Abia aştept să fie publicată, sunt aşa de faine cărţile astea, o vreaaau! Măcar în format e-book şi tot o vreau.

-D- spunea...

Sunt curioasa cum va fii cartea, ma bucur ca o sa avem sansa sa o citim in romaneste:x

Ana Naghi spunea...

apar tot mai multe carti bune in ultima vreme,daca as avea timpul sa le citesc pe toate ce bine ar fi!

Sabryy spunea...

eternal starliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiing!

hai la tata! :*:*

=)) va imaginati si voi ce fericire pe mine :p

mariacris98 spunea...

Deabia astept sa apara cartea la noi. Mi se pare foarte interesanta.

Unknown spunea...

Deabia astept sa apara cartea la noi. Mi se pare foarte interesanta.