Vestige - Primul capitol + interviu :)

Oh daa <3,astazi am tradus impreuna cu Emy primul capitol al cartii Vestige,ne-a luat o gramada de timp pentru ca a trebuit sa il scriem apoi si cu diacritice. si de asemenea se pare ca au sosit si raspunsurile la interviul luat lui Deb,pai va las sa cititi :) O sa aveti o groaza,e cea mai kilmetrica postare ever :))

 Sper sa va placa ! 

Vestige

-Deb Hanrahan-

-Capitolul I-

Jon a văzut lumina în spatele pleoapelor sale închise.Soarele era sus,iar el trebuia să pornească.Dar după o noapte îndelungată de tremurat constant,muşchii îl dureau şi i se parea dificil să se mişte.În timpul nopţii ,placa lui de carton îi oferise puţin confort deasupra cimentului rece,iar pătura lui era prea jerpelită ca să-l încălzească.Nopţile tămăduitoare de vară se răceau.Înainte să meargă la culcare seara,trebuiau sa găseasca un loc călduros ca să doarmă.

Jon s-a răsucit şi şi-a dus mâna pe pământul de lângă el.Simţind doar spaţiu liber,tânărul cu aspect îmbătrânit şi-a deschis ochii şi a sarit în picioare.A alunecat din colţul dintre cele doua cladiri şi a pornit spre alee.

“Bob...aici băiete...unde ai plecat?”În timp ce işi aştepta câinele să apara,Jon şi-a strâns mâinile.Unde era Bob ?

Pit-bull-ul castaniu fusese cu Jon timp de mulţi ani- chiar din acea noapte de când Jon l-a găsit întins lânga nişte vagoane de tren cu sânge prelins din partea unde ar fi trebuit să se afle coada lui.Deşi lui Jon nu îi plăceau animalele foarte mult,a dat tot ce a putut ca să îngrijească creatura rănită şi s-o aducă înapoi la viaţă.De îndată ce Bob era pe picioarele lui,şi-a urmat purtătorul de grijă peste tot.Jon a ajuns să iubească sacul-de-pureci.Făceau o echipă excelentă.

Jon şi-a aplecat capul şi s-a învârtit într-un cerc strâmt.Bob nu plecase niciodată înainte de ziua aceea.

“Niciodată,niciodată,niciodată...”

Ceva groaznic trebuia să i se fi întâmplat.

“Groaznic,groaznic,groaznic...”

Trebuia să-şi găsească câinele.Dar oare vocile i-ar fi permis?

Deja ţipau la el ,insistând să mearga la muncă.După spusele lor,nu era timp să mearga să se uite după câine,nu era timp deloc.Jon s-a luptat să le înţeleagă instrucţiunile.

Şi-a trecut degetele prin părul infectat de păduchi şi s-a împotrivit la acel dezastru încurcat.

« Ieşiţi din capul meu !Lacrimile au început să îi inunde ochii lui Jon.”Faceţi linişte ...trebuie să-l găsesc pe Bob întăi.”

A prins doar câteva părti din cererile lor.Erau gălăgioase şi nepoliticoase,întrerupându-se una pe cealaltă constant.

“Avertizează-i-“

“Este timpul-“

“Sfarşitul-“

Îi strigau nume.Atât de multe nume.

« Salvează-l pe soţul meu,Jack-« 

“Avertizeză-o pe Jane,soţia mea-“

Ce vroiau aceşti oameni de la el?Ştia că nu se vor opri până când nu facea cum  i se spunea,aşa ca şi-a şters ochii şi şi-a recuperat tăbliţa din colţul lui,înaintând pe alee către Drumul LaGrange.Tot timpul arunca o privire în căutarea prietenului său cel mai bun.

Deşi era devreme,străzile erau deja pline cu oameni şi maşini.Zgomotul din trafic se amesteca cu vocile din capul lui Jon,creând un zumzet asurzitor care reverbera in creierul său.Şi-a acoperit una dintre urechi cu mâna liberă şi a continuat sa meargă.A trecut de Starbucks si de Palmer’s Place şi apoi a traversat pe lânga vagoanele de tren,înainte să se oprească în sfârşit într-un colţ in faţa benzinăriei.

Vocilor le plăcea locul lui.Vroiau ca Jon să predice aici deoarece foarte mulţi îi puteau auzi mesajul.La urma urmelor,întregul cartier părea să meargă prin intersecţia asta-navetişti grabiţi către staţia de autobuz,părinţi ducându-şi tinerii copii la şcoală şi liceeni călătorind cu transportul public.

Jon a ţinut tăbliţa în faţa pieptului în timp ce un bărbat înconjurat de o aură albă ,se apropia de el.

“Bună dimineaţa,Jon.Bob doarme?Ţi-ai băut deja cafeaua?”Bărbatul i-a dat lui Jon caţiva dolari.

“Salută-l pe Bob din partea mea şi să ai o zi frumoasă !”

“Mulţumesc.”Jon a încercat să zâmbească în timp ce a luat banii.

De când se ştia,văzuse o lumină înconjurând fiecare persoană pe care o întâlnea,iar culoarea ei varia de la o persoană la alta.Era amuzant,dar parea că şi Bob ar fi putut să o vadă.Jon nu înţelegea întotdeauna de ce vedea aceste lumini.

Dar odată ce şi-a dat seama,ştia că această abilitate era un dar,poate chiar o binecuvântare.

Lui Jon întotdeauna îi placeau oamenii cu aura alba,Bob îi plăcea şi el.Aceşti oameni erau foarte generoşi,îi dădeau bani sau mâncare,şi întotdeauna îi zâmbeau şi îl mângaiau pe Bob pe cap.Doar caţiva adulţi aveau această aură albă,dar în schimb toţi copii o aveau.Bob o avea şi el.

Lui Jon nu i se păreau atat de răi nici cei cu aura mai colorată,în culori deschise.Aceşti oameni îi aruncau câte o privire lui şi lui Bob,dar de cele mai multe ori se uitau cu ochii aţintiţi către un punct imaginar în distanţa.

Jon şi Bob se temeau de oamenii cu aura neagră.Jon nu putea vedea doar aura neagră care îi înconjura pe aceşti oameni,el o şi simţea.Aceşti oameni erau răi,furioşi,pierduţi.Unii dintre ei căutau tot felul de metode să îi facă viaţa un coşmar.Uneori aceştia îşi băteau joc de el sau furau de la el.Câteodată îl şi răneau,aruncând gunoiul pe el,călcând peste el sau lovindu-l.Încerca să îi evite cât putea de mult.Nici nu putea suporta să îi privească.

În fiecare dimineaţă un grup de adolescenţi,îmbrăcaţi în geci de piele neagră şi blugi tăiaţi treceau prin intersecţie.Grupul era format din 3 baieţi şi 2 fete.Una dintre fete avea părul roz,iar cealaltă părul negru.Doi dintre baieţi erau înalţi şi slabi,celălalt era scund şi solid.

Unul dintre băieţii mai înalţi avea un tatuaj cu un şarpe.În zilele călduroase,Jon putea vedea corpul şarpelui pe tot braţul tânărului până sub mâneca.Capul şarpelui acoperea partea din spate a mâinii stângi.Limba bifurcată a şarpelui se întindea de la gură până la degetul mijlociu al băiatului.Azi,băiatul-şarpe purta o jachetă,deci Jon putea vedea doar capul si limba şarpelui.

O aură neagră inconjura pe toti aceşti tineri cu excepţia unui tânăr blond fără tatuaje.El avea o aură galben-aurie.Jon nu a văzut niciodată pe cineva cu o astfel de aură inainte,şi a crezut că şi acesta este la fel ca toţi ceilalţi de lângă el.

De câte ori acei tineri treceau pe lângă Jon,Bob mârâia la ei,şi dacă veneau prea aproape,câinele lătra puternic.Din cauza aceasta tinerii păstrau distanţa.Acum că Bob lipsea,Jon se temea că adolescenţii aceştia îi vor cauza probleme.A dat drumul afişului şi a început să meargă într-un cerc strâmt.Vroia să se întoarcă înapoi pe alee şi să îşi aştepte prietenul « Trebuie să plec,plec,plec... »

Vocile din capul lui spuneau « Nu !Nu poţi să pleci !Ce mai aştepţi ?Aproape a expirat timpul !Anuntă lumea ! »

Jon şi-a strâns degetele într-un pumn şi şi-a dat unul în cap.Acum toate aceste voci s-au transformat într-una singură si clară.Jon a ridicat afişul din nou şi a repetat cuvintele tare «  Fie-ţi teamă de Dumnezeu si cinsteşte-l ,Ora Judecăţii a venit ,venerează-l pentru că a creat Raiul,Pământul,mările şi izvoarele de apă »

« Copii,este ultima dată : şi aşa cum am auzit, antichristul va veni,chiar dacă acum sunt mulţi care pretind a fi antichristul ; de data aceasta vom şti cu siguranţa că este el este sfârşitul »

În timp ce vocea lui Jon răsuna peste agitaţia traficului,caţiva oameni au început să se oprească ;alţii traversau pe partea cealaltă a străzii.Cu toate acestea,a continuat cu predicile pănâ când acei adolescenţi răi au ajuns.Când l-au văzut pe Jon,l-au arătat cu degetul şi au început sa râdă.Pe Jon a început să îl cuprindă o stare de rău.A încercat să nu reacţioneze in timp ce ei avansau către locul în care se afla,dar cu fiecare pas,dorinţa de a fugi creştea.

« Trebuie să continui...Nu mai este timp » spuneau vocile.

Grupul de tineri l-a înconjurat pe Jon.Cel cu tatuajul cu şarpele i-a aruncat afişul din mână.  « Ce spune ăsta ? »

Jon a închis ochii si a continuat sa recite predica « Fie-ţi teamă de Dumnezeu si

cinsteşte-l »

Tipul mai scund cu părul verde a început să râdă.

Baiatul-şarpe s-a alăturat lui Jon,şi a început să citească afişul împreună cu el.

« Timpul este aproape de sfârşit,şi împărăţia lui Dumnezeu este la mâna destinului.Pocăiţi-va şi credeti in Biblie »

Jon a făcut un pas şi s-a uitat pe jos.

Băiatul-şarpe şi-a dat ochii peste cap şi a aruncat afişul în stradă.

Vocile din capul lui Jon creşteau,erau insuportabile,dar Jon nu mai putea continua.Răutatea din băiatul-şarpe a consumat toată energia din Jon.O greutate îi apasă pe piept,nu putea respira.Se îneca în deznădejdea băiatului-şarpe.Avea nevoie urgentă de ajutor,sau cu siguranţa se va sufoca.

Jon s-a uitat la tânărul cu aura galbenă în care a găsit o alinare.Băiatul blond nu era la fel de înspaimântător ca băiatul-şarpe sau ca restul din grup.Desigur,părea nervos...nu zâmbea,dar totuşi avea o sclipire de ceva,ceva bun.Ochii lui gri erau plini de speranţa.Dar de îndată ce băiatul blond a observat că Jon se holbează la el,şi-a mutat privirea.

Băiatul-şarpe işi plimba ţigarea aprinsă inspre Jon,lovind-ul în piept.

“Deci crezi că este sfârşitul lumii.De ce nu petreci cu noi?Avem bani. » A băgat mâna în buzunar şi a scos câteva bacnote. “Este o donaţie din partea generosului meu tată,numai că nu ştie despre asta” Băiatul a început să râdă.Toţi râdeau în afară de tipul blond.

Băiatul-şarpe ţinea banii în faţa lui Jon « Pariez că ai vrea să ai ataţia bani. »

Jon şi-a pus mâinile într-un mod defensiv « Împărăţia lui Dumnezeu este la mâna ... »

« Dacă iei aceşti bani şi te duci la benzinărie să ne cumperi câteva beri sau vodka,o vom împarţi cu tine » a spus băiatul-şarpe.

Fata cu părul negru l-a tras de mână pe băiat şi a strigat « Cody,nu mai am ţigari »

« Ce doreşte Amber,aia primeşte » Băiatul-şarpe a apucat-o pe fată de la spate.

Cel cu părul blond işi menţinea greutatea de pe un picior pe altul.Ochii lui se plimbau de la o persoană la alta.La început părea că avea de gând să îl oprească pe băiatul-şarpe,dar într-un final,asta nu s-a întâmplat.În schimb, s-a întors cu spatele şi a plecat.

 « Trebuie să ajung la şcoală »

Fata cu părul roz a fugit după el. « Micah !Aşteapta-mă...merg cu tine. »

“Nu te du,Jess” implora fata cu părul negru.

« Da,Jess,o sa pierzi toată distracţia » a spus băiatul mai scund,o parte din părul verde căzându-i peste ochiul drept.

Fata cu părul roz s-a uitat înapoi şi a ridicat din umeri dar continua să îl privească pe Micah.

Băiatul-şarpe spuse « Ce fetiţe.Lasă-i să plece » S-a întors către Jon şi l-a mângâiat pe spate. « Mai multă băutură pentru noi,nu,prietene ? »

I-a luat mâna lui Jon şi i-a pus banii în palmă.Răutatea din atingerea băiatului i-a pătruns în suflet.Era plin de ură.Pentru prima dată în ani,vocile din capul lui Jon tăcusera.Nu mai ştia ce să facă,aşa că s-a dus la benzinărie şi a cumpărat un bax cu doze de bere,o sticlă de vodka şi un pachet de ţigări.

         

-INTERVIU-

1-Care era visul tau din copilarie?

Cand eram copil,am vrut sa fiu multe lucruri atunci cand cresteam ,dar cele pe care inca le mai tin minte sunt : sotie,mama,asistenta,om de stiinta,astronaut,scriitoare si actrita.

2-Ai un loc special de scris sau poti scrie oriunde?

De obicei scriu intr-o camaruta din pod.Prima data nu mi-a placut.M-am simtit izolata de lume.Dar am realizat repede ca este cel mai bun loc pentru mine,fiind liniste si putine distractii.Nu as fi putut niciodata sa scriu intr-un loc plin de oameni.

 3-Daca te trezesti intr-o dimineata si aflii ca poti face o vraja -una singura,totusi- care ar fii aceea?

Pentru ca nu imi place sa gatesc,as invoca un bucatar ,astfel incat sa nu mai trebuiasca sa stau niciodata langa un aragaz fierbinte.

4-Ai si alt talent inafara de a scrie?

Nu stiu daca i-as spune talent,dar imi place sa gradinaresc.Oricum,in ultima vreme,scrisul a intrat peste timpul meu de gradinarit,iar buruienile trec peste gard.

5-Cum ai decis sa scrii prima ta carte?Ce/Cine te-a determinat sa o faci?

Sa scriu fictiune a fost ceva ce mi-a placut din totdeauna sa fac.In scoala generala,cand ni s-a dat sa facem un eseu de cateva pagini,eu l-am facut de 20.Cand am devenit adult in toata firea,am inceput sa scriu mai multe romane de 20 sau 30 de pagini,apoi imi aruncam munca.Intr-un final am ajuns la un punct in viata mea cand am spus ca e acum ori niciodata.Nu am vrut sa ma trezesc intr-o dimineata la 30 de ani de acum si sa-mi spun “Ma intreb daca as fi putut scrie o carte”Mi-am terminat primul roman la varsta de 45 de ani.

6-Sa spunem ca ai un bilet de avion catre Tara Minunilor.Pe cine ti-ar placea sa intalnesti acolo si care ar fi o prima prioritate pentru tine?

Din fericire pentru mine,Tara mea a Minunilor chiar exista si se numeste Disney World.Merg cu sotul si copii acolo in fiecare an.Prioritatea noastra este sa vizitam Centrul EPCOT.Ne dam in Test Trak,iar apoi ne indreptam spre Pavilionul Regatului Unit.Singurul lucru care ne-ar putea face excursia mai buna ar fi daca l-am intalni si am vorbi cu Walt Disney.Omul ala a trait o viata minunata.

7-Incearca sa te descrii in 2 cuvinte

Practica şi minimalista

8-Ce sfaturi le poti da fanilor tai din Romania?

Oh,ador sa dau sfaturi.Intrebati-i pe copiii mei.Munceste din greu,fii bland si nu lasa frica sa iti ghideze deciziile.